CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Apele tămăduitoare din Romānia


De aproape trei ani, fluxul de oaspeţi la tratament este la capacitate, aproape tot timpul anului.
‘Băile Tinca sunt brandul nostru, cartea noastră de vizită cu care ne mândrim,’ spune primarul Coste, cel care i-a înmânat recent lui Hodiş titlul de cetăţean de onoare. În straie de sărbătoare, comuna Tinca şi-a aniversat, în 28 iulie, 675 de ani de la atestarea documentară.
În vârstă de 75 de ani, Alexandru Hodiş este azi proprietarul staţiunii Băile Tinca. Pe o suprafaţă de 17 hectare, într-o zonă plină de păduri şi cu aer curat, situată pe malul Crişului Negru, americanul român a renovat cele două hoteluri mai mici, baza de tratament, restaurantul, a amenajat parcurile.
"Am adus acasă toată agoniseala mea de peste hotare" spune Hodiş. El povesteşte că înainte de anii ’80 a avut o chemare din Kirtland, Ohio, dar abia în 1982 a primit acceptul să plece în America. Era tâmplar. Şi-a luat soţia şi cei cinci copii minori care aveau atunci între patru şi 16 ani şi-a plecat în necunoscut.
Cu banii strânşi peste hotare, Alexandru Hodiş a venit acasă şi a cumpărat staţiunea Băile Tinca. ‘În urmă cu 15 ani, staţiunea era complet distrusă. Am plătit 300.000 de euro şi-am început să dăm drumul reconstrucţiei,’ îşi aminteşte americanul plecat din sat.
Probele recoltate şi analizate de către Institutul de Medicină Fizică şi Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală în anul 1996 atestă faptul că apele minerale terapeutice şi termominerale de la Tinca sunt bune inclusiv pentru femeile care vor să aibă copii.
La Băile Tinca sunt tratate eficient afecţiunile ginecologice, în special sterilitatea secundară şi afecţiuni inflamatorii ale anexelor. De asemenea, se pot trata afecţiuni ale tubului digestiv (gastrita cronică hiperacidă, ulcere gastrice şi duodenale, colite cronice nespecifice, constipaţia cronică); afecţiuni hepato-biliare (dischinezia biliară, colecistita cronică necalculoasă sau calculoasă, stări după ficat operat, hepatită cronică, pancreatită cronică); afecţiuni metabolice şi de nutriţie (diabetul); afecţiuni asociate (reumatisme degenerative şi articulare, afecţiuni neuro­logice periferice; cardiovasculare, afecţiuni ale rinichiului şi căilor urinare, boli profesionale).

Sursa:Internet