CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Rezervatia Naturala Piatra Bulbuci



        


ASEZARE:
Rezervatia Naturala Piatra Bulbuci este situata administrativ in orasul Zlatna, sat Fenes, are o suprafata de 0,32 ha si este o rezervatie geologica si geomorfologica; constituita dintr-un bloc masiv de calcar cu aspect de turn de cetate, inalt de 78 m, cea mai impozanta stanca izolata din bazinul vaii Ampoiului.
Aria Protejata Piatra Bulbuci este delimitata in teren cu patrat albastru pe fond alb.

ACCES:
pe DN 74 Alba Iulia Abrud, pana la km 31, situat la NV de satul Galati ,din dreptul indicatorului catre satul Valea Mica, se bifurca in dreapta o poteca ce urca circa 800m pana la Piatra Bulbuci.

             DESCRIERE:
Scopul principal al Rezervatiei Piatra Bulbuci este cel de conservare a diversitatii geologice si geomorfologice. De asemenea se urmareste excluderea si prevenirea activitatilor de exploatare sau utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum si asigurarea de conditii pentru activitatile educationale, recreative si de cercetare stiintifica.
Piatra Bulbuci, impreuna cu Piatra Varului, Piatra Boului, Pietrele Ampoitei sunt blocuri izolate de mari dimensiuni, desprinse dintr-o faleza calcaroasa, alunecate pe taluzul continental din partea de sud a Muntilor Trascau si insedimentate in formatiunile cretacice de flis, detasandu-se in relief prin eroziunea selectiva. Ele se gasesc atat pe culmile si versantii suprafetei de nivelare inferioare, cunoscuta in Muntii Apuseni sub numele Fenes-Deva, cuprinsa intre 500-650m , cat si in cuprinsul depresiunilor intramontane.
Rezervatia este situata pe un mic interfluviu ce separa valea Ampoiului la sud de Valea Fenesului la est si Valea Poienitei la nord.
In jurul blocului calcaros vegetatia este alcatuita din pajisti mezofile cu asociatii de Festuna rubra si Agrostis tenuis si local Nardus stricta, formate in urma defrisarilor padurilor de gorun cu cer si garnita. In fisurile blocurilor calcaroase si pe politele stancoase s-au infiripat asociatii ierboase pioniere calcicole.

            REGULI DE VIZITARE:
Piatra Bulbuci este rezervatie naturala (custode oficial ATE Trascau Corp Zlatna), fapt care impune respectarea normelor de turism civilizat, bazat pe principii ecologice si mentinerea unor relatii respectuoase cu localnicii.
In rezervatie se interzic:

-recoltarea de esantioane, roci sau alte materiale;
-executarea de constructii, deschideri de cariere sau lucrari de imbunatatiri funciare;
-saparea de santuri in jurul corturilor sau utilizarea oricaror materiale de origine vegetala sub corturi;
-aprinderea focului in afara vetrelor special amenajate, distrugerea marcajelor si a tablelor indicatoare;
-nu se permite deshiderea de noi trasee de alpinism si escalada sportiva, fara aprobare din partea ATE Trascau Corp;
-defrisarea vegetatiei lemnoase pentru facerea focului; se va folosii doar vegetatie lemnoasa cazuta la pamant;
-practicarea turismului se va face doar pe potecile existente;
-activitatile industriale, chiar de mica amploare, inclusiv exploatarea calcarului si a altor materiale de constructie
-realizarea oricaror constructii, cu exceptia celor care vor deservi activitatilor de cercetare, gospodarire sau administrare a rezervatiei, sau a celor traditionale (salasuri, adaposturi);
-montarea de panouri publicitare, altele decat cele de popularizare a ariei protejate;
-deversarea si depozitarea deseurilor menajere sau industriale; turistii au obligatia de a evacua deseurile pe care le genereaza pe timpul vizitarii Rezervatiei perturbarea linistii in rezervatie;
-desfasurarea de activitati de tip off-road (masini de teren, motociclete, ATV-uri) in zona tampon a rezervatiei

 

 

 

Recomanda si prietenilor Distribuie pe facebook