CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Rezervatia naturala Cheile Oltetului



         

 

ASEZARE:
Cheile Oltetului sunt situate pe raza comunei Polovragi, aflata chiar la granita dintre judetele Valcea si Gorj.

ACCES:
La Chei si la Pestera Polovragi se poate ajunge de pe DN 67, care leaga orasul Ramnicu-Valcea de Targu-Jiu.
Comuna Polovragi se afla chiar la granita dintre judetele Valcea si Gorj. Dupa aproximativ doi kilometri, drumul se bifurca: catre Manastirea Polovragi, care se poate vedea cu usurinta in fata, si, in dreapta, catre Cheile Oltetului si Pestera Polovragi. Accesul se face pe un drum de macadam, care, in unele locuri, este cioplit in munte si, de aceea, exista senzatia ca blocul imens de piatra se pravale peste tine.

            DESCRIERE:
Raul Oltet separa Muntii Capatanii la est de Muntii Parang la vest si a sapat in alte timpuri si pestera Polovragi aflata cam la 200 de metri de la intrarea in chei, in versantul stang. Apa raului are o temperatura constanta de 10 grade, indiferent de anotimp. Cheile Oltetului au fost declarate arie naturala protejata de interes national. Suprafata rezervatiei naturale este de 150 de hectare, aceasta incluzand si Pestera Polovragi, care este, de asemenea, arie naturala protejata.
Rezervatia naturala Cheile Oltetului include ambii versanti ai sectorului de chei ale raului Oltet de la nord de Manastirea Polovragi si parcela forestiera de sub varful Piatra Polovragi (1007m), in care se afla Pestera Polovragi, situata pe stanga Oltetului.
Atunci cand intri pe Cheile Oltetului, civilizatia ramane undeva in urma, la portile nevazute care separa cele doua lumi. Temperatura scade brusc cu aproape 10 grade Celsius, pentru ca razele soarelui patrund cu greu prin vegetatia abundenta si printre muntii care formeaza parca un acoperis.
La intrarea in Cheile Oltetului se afla Manastirea Polovragi, datata 1643, imprejurul careia se poate vedea o splendida padure de castani cu fructe comestibile; deasupra manastirii, pe un varf de munte numit "Piatra Polovragilor", se inalta "Crucea lui Ursache";
Dupa aproximativ 200 de metri de la intrarea pe Cheile Oltetului, o gaura mare se casca in munte. Este Pestera Polovragi, care se afla in versantul Muntilor Capatanii, pe malul stang al raului. Intrarea a fost facuta artificial, prin dislocarea peretelui vestic al pesterii.
Pestera Polovragi este situata la o altitudine de 670 m si are o lungime de aproape zece kilometri, fiind una dintre cele mai lungi din Romania. O portiune de 900 de metri este electrificata si luminata.
Se spune ca in numeroasele pesteri si grote din zona ar exista comori de pe vremea dacilor; altii spun ca exista aur apartinand haiducilor care s-au adapostit in pesterile din munti, una dintre acestea purtand chiar numele de Iancu Jianu; o alta legenda povesteste ca la Cheile Oltetului ar fi trait jidovii, oameni preistorici uriasi, care stateau cu un picior pe un munte si cu celalalt pe un altul si se spalau cu apa din Oltet; chiar un loc aflat pe versantul muntelui, deasupra pesterii, poarta denumirea de "Oborul Jidovilor".


Recomanda si prietenilor Distribuie pe facebook