CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Castelul Banloc





Scurt istoric:

     La 50 km de Timisoara si la numai 7,5 km de Deta, într-un parc cu specii valoroase de copaci, castelul Banloc asteapta, precum Frumoasa din Padurea Adormita sa se trezeasca la viata. Castelul a avut parte de o existenta dramatica, trecând de la un pro­prietar la altul, prin momente de glo­rie, dar si de abandon, pâna la cu­tremurul din iulie 1991.
     Desi o seama de marturii sugereaza ca Banlocul ar fi fost între anii 1552-1716 sediul pasei de la Timisoara, despre castelul actual se poate afirma cu certitudine ca a fost cladit pe temelii vechi în anul 1793 de catre contele Lázár Karátsonyi. Atât cladirea cât si parcul au fost decorate pe întreg parcursul secolului XIX si pâna în primii ani ai sec. XX. Dupa Primul Razboi Mondial ocupatia sârba aduce primele devastari, prefigurând parca jaful la scara mai mare ce va urma în anii 1948-1989. Grevat de datorii, ultimul conte Karátsonyi-Keglevich Imre vinde, în anul 1935, ceea ce a ramas din domeniu, inclusiv castelul si parcul, ex-Reginei Elisabeta a Greciei, sora Regelui Carol al II-lea al României. Aceasta renoveaza întregul complex, castelul cunoscând astfel o ultima perioada de glorie.
     În articolul intitulat: "Banlocul. Povestea unui grof - Castelul istoric - Stapâna de azi, A.S.R. Principesa Elisabeta", aparut în ziarul "Dacia" din 7 august 1939, parintele Ioan B. Muresianu face câteva consideratii de natura estetica si istorica: "Frumusetea Banlocului o da parcul ce ia o buna parte din aripa dreapta a satului, sfârsindu-si zidurile înconjuratoare - ca de cetate - spre centru. La rascrucea aleilor vegheaza statui si inscriptii lapidare romane, daltuite în primele decenii dupa cucerirea Daciei, luate de la Sarmizegetuza, dupa cât ma lamureste un studiu german de paleografie. Printre liniile de brazi, sta legat în cercuri si cu ranile cimentate, unul din cei 100 de acati, adusi din America sub Maria Thereza (1740-1780). Castelul îsi ridica zidurile cu linie gotica îndulcita, cu vârful de sageata ascutita, în fata parcului. A fost zidit pe temelii batrâne, în 1783. [...] Sunt adapostite aici o sumedenie de antichitati, tablouri rococo, pretioase picturi în miniatura, sculpturi în marmora, executate de celebri sculptori italieni si o frumoasa colectie de arme. O curiozitate deosebita o prezinta colectia de caricaturi, mumia adusa din Egipt si un arc de care se leaga o întreaga poveste..."
      Elemente din decoratiunile castelului au devenit pentru Printesa sursa de inspiratie pentru decorarea Palatului Elisabeta din Bucuresti. Grifonul înaripat, întâlnit atât pe blazonul familiei Karátsonyi cât si la piesele de mobilier în stil Empire din castel, poate fi vazut si în decoratiunile palatului din Bucuresti în diferite ipostaze. Dupa piesele de mobilier de renastere spaniola (o parte pastrate la Muzeul de Arta din Timisoara) au fost realizate cópii ce exista si în prezent în palatul de la Soseaua Kisseleff.
Dupa anul 1948 începe pustiirea. Imediat dupa plecarea reginei si alungarea angajatilor, statuile parcului sunt vandalizate cu bâtele, arhiva si biblioteca - arse. Cladirea castelului a fost, pe rând apoi, atribuita Gospo­dariei Agricole de Stat (1950-1956), Ocolului Sil­vic (1956-1958), apoi a devenit Casa de ba­trâni (1958-1964). A stat abandonat aproape doi ani, apoi a devenit orfe­linat (1966-1983) si, prin schimb între Inspecto­ratul scolar si Leaganul de copii, scoala cu cla­sele I-X (1983-1991). O parte a parcului este atribuita fermei agricole. În anul 1997 când am vizitat ultima oara Banlocul, printre turmele de vaci costelive si soproanele de paie mucegaite, zareai din loc în loc câte o statuie alba fara brate si cu chipul mutilat, martor tacut al vremurilor apuse.

     Descriere:
    Construit pe un plan în forma de "U", castelul din Banloc este o cladire masiva, cu ziduri groase (cca. 1,25 m) din caramida arsa, cu fatada principala orientata spre sud, iar spre nord cu doua aripi formând o curte terasata (curtea de onoare). Realizat în stil Renaissance, pe fatada de sud ca unic ornament, castelul avea un atic prevazut cu blazonul din piatra al familiei Karátsonyi. Acest însemn heraldic a fost pastrat si dupa ce castelul a devenit propietatea Casei Regale a României, fiind dat jos dupa anul 1948. În fapt, a fost literalmente aruncat în fosa septica a castelului, unde parti din el mai sunt si acum (în 1997). Acelasi însemn heraldic exista si pe un mozaic aflat în curtea de onoare a castelului. Tot aici mai era mentionat anul "MDCCLIX". Aticul a cazut definitiv la cutremurul din anul 1991, când a spart acoperisul si tavanul salonului de la etaj, facându-se bucati pe pardoseala camerei.
      Comparativ cu simplitatea fatadei de sud, fatada de nord a castelului (dinspre parc) - în special cele doua aripi care închid curtea de onoare - prezinta mai multe elemente de decoratiuni: ferestrele podului de forma baroca, altoreliefurile cu tematica bine definita (motive heraldice si cu tematica inspirata din mitologia greco-romana) încastrate în zidarie. Pe lânga acestea importante sunt feroneria de secol XVIII ce închidea curtea de onoare precum si lampadarele din fier forjat (câte unul pe fiecare colt al curtii) si care în structura lor decorativa aveau specificat anul 1793. Interesante din punct de vedere arhitectonic sunt intrarile la demisolul cladirii. Realizate în rezalid acestea creeaza o ruptura în planul fatadei si sunt alcatuite dintr-o arhitrava ce se sprijina pe imitatii de coloane dorice. Portile sunt din lemn sunt prevazute cu feronerie de secol XVIII iar deasupra lor, în zid, exista câte un altorelief cu tematica diferita pentru fiecare intrare, în functie de utilitatea pe care pivnita o primea. Intrarea în pivnita de vin este sugerata de prezenta ciorchinelui de strugure pe care un putto (amoras) îl daruie unui personaj feminin redat în pozitie asezata, în timp ce la intrarea în pivnita de lemne se afla reprezentarea zeului Pan cântând la syrinx (nai). Desi nu exista marturii în acest sens, se pare ca desele reprezentari ale zeului Pan (în parc au existat cel putin doua statui ale caror fragmente se gasesc în prezent la Muzeul Banatului din Timisoara) sunt strâns legate de numele localitatii: Panloch - Panloc - Banloc nume care s-ar traduce prin "Locul stapânului".
Castelul are pivnita, parter, etaj si pod. Sistemul de organizare spatiala atât la parter cât si la etaj, este identic si se compune - în centrul tractului principal (sud) - dintr-o sala dominanta, perpendiculara cu fatada, care trece prin întregul corp al cladirii. La parter aceasta sala s-a format prin zidirea unei mai vechi intrari boltite, fapt observat în zidaria cladirii. În stânga si în dreapta acestei sali principale, sunt câte 2 odai - în total 5 încaperi - iar în aripile de est si de vest ale cladirii, alte 3 încaperi deservite de câte un coridor în fiecare aripa. În colturile moarte sunt scarile, iar la capetele nordice ale coridoarelor sunt baile. O caracteristica aparte a castelului era data, pe partea de nord, de cele doua ferestre de la pod de inspiratie baroca, dar care au fost drastic modificate în perioada 1948-1989 prin transformarea lor în doua deschideri patrate si lipsite de stil.
      Cândva, în secolul XIX, dupa calatoria facuta în Egipt de catre nepotul lui Lázár, Jeno Karátsonyi(1861-1933), fatada castelului este încadrata de doua por­ti masive, ce prezinta din punct de vedere stilistic o interesanta combinatie de elemente inspirate de antichitatea egipteana si neogoticul englezesc. În parcul din jurul castelului a existat, pâna la cutremurul din anul 1991, o cladire construita în acelasi stil neogotic si denumita în vremea contelui maghiar „Camera egipteana”, aici fiind adusa, printre multe alte obiecte de arta, mumia amintita de parintele Muresianu.
      În afara portilor amintite mai sus, alte doua porti permiteau accesul în parcul castelului. Din acestea doar una mai exista în prezent, cealalta fiind demolata în perioada 1948-1989.
      Venind de la Deta spre Banloc, la capatul unei impresionante alei de aproape 500 de metri, strajuita de pini - din specia Pinus Nigra - se afla Poarta Andrássy sau Poarta leilor. Denumirea din urma se datora celor doi grifoni care decorau pilonii principali. Numele portii si al aleii este inspirat de cel al Carolinei Andrássy, sotia contelui Karátsonyi Jeno (Eugen) si a fost adaptat de locuitorii comunei sub denumirea de „Drumul Andrasului”. În prezent poarta mai exista doar în fotografii si vederi de epoca. A fost demolata prin anii `70 ai secolului trecut si odata cu ea au disparut si grifonii. O parte din aleea de pini a supravietiuit pâna în anul 1997, oferind o priveliste unica prin înaltimea de peste 20 de metri a arborilor. Datorita brizei care adie aproape permanent dinspre dealurile Vârsetului, o simpla plimbare pe alee devine o experienta greu de redat în cuvinte. Pitita printre pini, o ciuperca din lemn prevazuta cu bancute, oferea - cândva - adapost în caz de vreme nefavorabila. Aflata în exteriorul parcului propriu-zis, aceasta alee completa intregul ansamblu peisagistic al castelului din Banloc. Desi declarati monument al naturii (sic!), pinii ce formeaza aleea dispar de la an la an, datorita nepasarii democratice. În anul de gratie 2006 doar pâlcuri de 2-3 arbori, rasfirate pe o distanta de aproximativ 100 de metri, mai amintesc de fostul "Drum al Andrasului".
      Situata pe latura de nord a parcului, o poarta ce exista si azi, asigura accesul spre si dinspre gara aflata la aproape 2 km spre nord. "Inventarul general" realizat la data de 27 ianuarie 1948 de "Comisia de inventariere a Administratiei Domeniului Banloc" descrie acest obiectiv ca fiind o "constructie masiva de caramida arsa; tencuita; ornamentata în stil neogotic englezesc [...]", atribuindu-i (în anul 1948) o vechime de 60 de ani. Proiectul original al portii, aflat la Arhivele Statului Timisoara, pare a demonstra însa, altceva. Deasupra cheii de bolta, într-un plan patrulater, proiectul amintit mai sus prevedea, în basorelief, anul 1903. Atât cât permite calitatea imaginii precum si din relatarile localnicilor, se pare ca în realitate s-a optat pentru un însemn heraldic, fie blazonul contilor Karátsonyi, fie elemente disparate din blazon, cel mai uzual dupa grifon fiind cel al sirenei ce tine în mâna o cruce dubla (de mentionat ca ansamblul castelului mai purta si numele de "Sirena"). Dupa 1947 poarta a ramas în picioare, dar basorelieful a fost nivelat asa încât, toate detaliile desenului au disparut. Poarta exista înca în anul 1997, zidul lateral dreapta fiind aproape demolat. De asemenea, în aceasta imagine se poate observa care era structura zidurilor ce înconjurau parcul pe latura de nord, fotografia fiind realizata în jurul anului 1914.

      Parcul castelului:
      În Banatul primei jumatati a secolului al XIX-lea spiritul socio-artistic predominant este cel neoclasic. Castelele împreuna cu parcurile ce le înconjoara sunt produsele tiparului clasicist si demonstreaza, prin dimensiuni si calitate, greutatea economica a zonei precum si capacitatea de adaptare a acesteia la marile curente artistice ale Europei centrale. Spre deosebire însa de fastuoasele parcuri ce aveau rolul de a satisface doar apetente estetice, parcurile banatene sunt substituite functionalului, comanditarii renuntând la orice ostentatie de modelaj, prefererând o creativitate adaptata locului respeciv. Se naste astfel ceea ce în limbajul uzual al secolului al XIX-lea sunt denumite, desi impropriu, gradinile sau parcurile englezesti. Diferite de la un domeniu la altul, tiparul dupa care acestea au fost realizate este comun, dupa o formula consacrata epocii:
      Terenul din fata castelului pastreaza traditia peisagistica a secolului al XVIII-lea cu spatii florale deschise, amenajate în figuri geometrice si arbescuri perfecte, rondouri trasate cu compasul. Acest spatiu de onoare este plasat, de regula, în spatele castelului, spre gradina, pe axul principal al cladirii, cunoscut fiind si sub denumirea de „gradina franceza”. Este urmat de gradina engleza care se detaseaza de planurile geometrice riguros întocmite, continuând parcul într-un amestec pictural de exotism si mitologie, de un naturalism bine controlat împotriva oricarei exagerari manieriste.
Castelul estre construit pe baza unui plan neoclasic chiar daca se fac anumite concesii romantismului prin prezenta unui turn crenelat sau a unui pinion în trepte.
Alaturarea unei gradini de configuratie romantica.
      În zona Banatului aceasta schema compozitionala este ilustrata de castelele Csekonics din Jimbolia (în prezent demolat), Nako din Sânnicolau Mare, si poate cel mai important ca suprafata si amenajare, castelul familiei Karátsonyi din Banloc.Acesta din urma se detaseaza oarecum de celelalte castele datorita unui anumit complex de împrejurari prin care a trecut de-a lungul timpului. În primul rând datorita istoriei lui ca resedinta a familiei Karátsonyi timp de 142 de ani, mai apoi ca domeniu regal a fost mereu în atentia contemporanilor, din aprecierea acestora nelipsind elogii precum parc de toata frumusetea, amenajat dupa toate regulile unui parc romantic. În al doilea rând pentru faptul ca pâna acum - cu exceptia unor reconstituiri - nu a fost întocmita o evidenta foarte riguroasa, bazata pe documente care sa ateste soarta valoroaselor bunuri adunate în acest castel de-a lungul deceniilor.


Recomanda si prietenilor Distribuie pe facebook