MDRT a lansat al doilea apel de propuneri de proiecte pentru Programul "Bazinul Marii Negre 2007-2013"
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a lansat pe joi al doilea apel de propuneri de proiecte in cadrul Programului Operational Comun "Bazinul Marii Negre 2007-2013". In cadrul acestui apel de propuneri sunt disponibile fonduri ENPI in valoare de peste 15 milioane de euro. De asemenea, Turcia participa cu fonduri IPA in valoare de 5, 3 milioane de euro, iar cofinantarea Uniunii Europene este de maximum 90% din totalul costurilor eligibile la nivel de proiect. Aria eligibila a programului cuprinde 8 state: Romania, Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Armenia, Georgia. In Romania sunt eligibile cele 6 judete din Regiunea Sud-Est, respectiv Braila, Buzau, Constanta, Galati, Vrancea si Tulcea. Vor fi finantate proiecte de cooperare transfrontalierã in domeniile dezvoltarii economice durabile, al turismului, in domeniul protectiei naturii si al mediului inconjurator, precum si al cooperarii culturale. Propunerile de proiecte trebuie elaborate si implementate in comun de parteneriate care cuprind cel putin un partener din statele membre ale UE (Romania, Bulgaria si Grecia) si un partener din statele partenere (Armenia, Georgia, Republica Moldova si Ucraina). Propunerile de proiecte trebuie elaborate in limba engleza si depuse pana pe 30 septembriea sediul Autoritatii Comune de Management - Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Directia Cooperare Teritoriala Europeana.
Sursa: DailyBusiness.ro |