CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Udrea vrea sa dubleze incasarile din turismul medical din 2015


Incasarile Romaniei din turismul medical ar putea ajunge la 500 de milioane euro pe an incepand din 2015, daca acest tip de turism va fi promovat, a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea.

"Din cercetarile pentru brandul turistic a reiesit ca Romania are potential de a atrage turisti pe domeniul medical. Trebuie sa-i atragem aici pe cei care cauta servicii medicale", a spus Udrea.

Ea adaugat ca turistii care viziteaza tara in scopuri medicale cheltuiesc bani nu doar pentru acest tip de servicii, ci si pe cele turistice.

Reprezentantii MDRT au sustinut in cadrul conferintei de presa, citand date ale Asociatiei Nationale a Agentilor de Turism (ANAT), ca in 2010 au venit in Romania circa 60.000 de turisti in interes medical, care au cheltuit aproximativ 250 milioane euro. Astfel, din aceste date reiese ca fiecare astfel de turist a alocat in medie circa 4.000 de euro pentru a-si trata sanatatea in Romania.

Potrivit Elenei Udrea, cele mai cautate tratamente sunt cele stomatologice, anti-aging si interventiile medicale estetice.

Ea a mai aratat ca Romania ar trebui sa exploateze celebrul institut de geriatrie si gerontologie Ana Aslan, care pe vremuri aducea in Romania zeci de mii de turisti.

Totodata, ministrul a precizat ca nu exista inca o clasificare pentru statiunile balneare romanesti, dar, in viitorul apropiat, guvernul va pregati un act normativ, prin care 10 statiuni balneare vor fi recunoscute oficial ca atare.

"Vor urma si alte zece localitati, care in urma evaluarii vor primi statutul de statiuni balneare. MDRT va pregati pentru acestea o serie de facilitati, atat pentru investitori, cat si pentru turisti", a mentionat Udrea.

MDRT, Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Casa Nationala pentru Asigurari de Sanatate (CNAS) si Colegiul Medicilor au semnat joi un protocol de colaborare interinstitutionala pentru promovarea si dezvoltarea turismului medical.

"Potentialul balnear al Romaniei reprezinta, potrivit unor studii europene, o patrime din potentialul european", a spus Cseke Attila, ministrul Sanatatii. El a vorbit si de liberalizarea serviciilor medicale la nivel european, care va incepe din 2013.

"Avem doi ani sa pregatim aceasta directiva, care in domeniul balnear reprezinta o sansa pentru Romania. Din cifrele pe care le avem, unul din 10 turisti pe segmentul balnear din Romania este strain", a adaugat Cseke.

La randul sau, presedintele CNAS, Nicolae Lucian Duta, a afirmat ca exista modele de tari mai sarace decat Romania, precum India sau Thailanda, care imbina cu succes serviciile medicale cu turismul.

"Piata serviciilor de recuperare si reabilitare este o nisa care ne este favorabila", a mai spus acesta.

MDRT se va ocupa de promovarea acestui tip de turism si de sustinerea serviciilor turistice prestate persoanelor care vor alege sa vina in Romania.

"Avem in SUA si China reprezentante de turism prin care vom incerca sa facem cunoscute tratamentele medicale care se pot face in Romania. Vom folosi fondurile de promovare pentru a face cunoscut acest lucru", a explicat Udrea.

Ea a adaugat ca in cazul in care autoritatea publica locala de care apartine o statiune balneara nu va reusi sa opereze un centru balnear, administrarea acestuia va fi incredintata unui operator privat.

 

Sursa: Mediafax