CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Munca la negru infloreste pe litoral


În mai puţin de două luni, s-au depistat 155 de angajaţi fără forme legale de angajare şi s-au aplicat amenzi de peste 1.000.000 de lei.
Patronii a două firme s-au ales cu dosare penale deoarece aveau mai mult de cinci angajaţi la negru.
Peste 150 de oameni care munceau la negru au fost depistaţi de către inspectorii de Muncă în doar două luni de vară, în timpul unei campanii demarate în vârf de sezon.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) din Constanţa, Flori Vişan, spune că, în perioada 1 iulie – 25 august 2012, numai în timpul Campaniei Naţionale privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe litoralul Marii Negre, în turism, servicii hoteliere, alimentaţie publică şi comerţ, au fost descoperit 155 de persoane care munceau fără forme legale. În urma acţiunilor de control desfăşurate, s-au întocmit trei dosare penale, după ce s-au depistat 22 de salariaţi care munceau la negru. Este vorba de două societăţi comerciale care au fost identificate cu mai mult de cinci angajaţi ce lucrau fără formele legale. La una dintre aceste firme au fost descoperite, la un prim control, şapte persoane care munceau la negru, iar la al doilea control au fost descoperite alte opt. La o altă societate comercială au fost găsiţi şapte
muncitori care munceau fără contracte de muncă. Celor doi administratori li s-au întocmit dosare penale pentru practicarea de muncă fără formele legale şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care va continua cercetările în acest sens.
Potrivit Codului muncii, oricărui angajator la care se găsesc mai mult de cinci persoane care lucrează fără formele legale, i se întocmeşte dosar penal şi riscă până la doi ani de închisoare. În celelalte cazuri, unde numărul persoanelor care munceau la negru a fost mai mic de cinci, au fost aplicate amenzi de minim 10.000 de lei pentru fiecare angajat. În urma verificărilor efectuate, numai prin intermediul acestei campanii au fost aplicate amenzi în valoare de 1.110.000 de lei.
Pe timpul acesteia s-a urmărit identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare şi luarea măsurilor ce se impun pentru respectarea de către angajatori a prevederilor legale atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. De asemenea, inspectorii spun că s-a dorit creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor, cât şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, precum şi în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă. Aceştia susţin că s-a atras atenţia agenţilor economici în privinţa consecinţelor sociale economice negative care derivă din nerespectarea, de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea pe litoralul Mării Negre, a prevederilor legale. Nu în ultimul rând, s-a urmărit identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca minorilor şi a tinerilor.

Sursa:Marieta Iorga