Consiliul general al departamentului Alpes-Maritime a creat cu ani urmă o reţea de transport între oraşele din regiune. Lignes d'Azur, cum a fost numită, cuprinde reţeaua urbană a oraşului Nisa, dar şi reţeaua transportului din departament şi asigură 75% din transportul din regiune, fără a fi inclus şi transportul cu trenul. Zilnic, 650 de autobuze circulă între împortantele oraşe, precum Antibes, Cannes, Grasse, Monte Carlo, Menton şi transportă 250.000 de pasageri.
Cât costă o călătorie între Nisa şi Cannes, de exemplu? Sau între Nisa şi Grasse? Ori între Antibes şi Monaco? Răspunsul: 1 euro. Atât au de plătit turiştii care vizitează oraşele şi orăşelele de pe Coasta de Azur, fie că sunt cazaţi la Nisa, la Cannes sau la Monaco.
Dacă nu aţi tipărit orarul autobuzelor de pe website-ul companiei de transport, care se găseste aici, atunci puteţi trece pe la birourile de turism din oraşe, unde vi se va da un pliant cu orarul, staţiile, dar şi o hartă unde angajatul oficiului vă va indica staţia cea mai apropiată de locul de plecare.
Ce poţi viziţa în şase zile?
Puteţi alege o cazare în oraşul Nisa. Este situat la 20 de kilometri de aeroport, iar seara va fi plăcută o plimbare pe Promenade des Anglais. În plus, centrul istoric al oraşului este plin de viaţă, nu doar noaptea, ci şi ziua. Spre exemplu, ziua, pe Cours Saleya, pieţarii şi anticarii îşi amplasează tarabele, iar seara resaurantele de lapartenrul cladirilor îşi scot terasele la agăţat turişti dornici să guste din specialităţile locale.
Un prim oraş, care nu trebuie ratat este Èze, o mică cetate medievală, construită pe o stâncă, şi de unde se poate admira Marea Mediterană. O grădină cu plante exotice se poate vizita pentru 6 euro/adul şi 3 euro/copil. Iar după ce v-aţi plimbat pe micile străduţe pietruite, puteţi vizita uzina Fragonard, unde se produc parfumuri, produse cosmetice şi săpunuri. La finalul turului, ghidul vă va prezenta oferta de parfumuri şi preţuri. Aici deţin vile staruri precum Bono de la U2, Tina Turner, Roger Moore, dar şi sora prinţului Albert de Monaco.
Dacă doriţi, de aici puteţi merge la Monaco, unde nu trebuie ratat Cazinoul Monte Carlo. Aici veţi vedea o mulţime de maşini scumpe. Şi mai aveţi timp şi de câteva ore de stat la soare pe o cochetă plajă cu pietre mărunte, dar şi de o plimbare prin Grădina Japoneză.
Tot în apropierede Nisa se află Villefranche-sur-Mer. În micul golf de aici veţi vedea impunătoare vase de croazieră. Care este motivul? Aici se găseşte unul dintre cele mai adânci porturi naturale din Marea Mediterană, ceea ce oferă condiţii de siguranţă pentru ancorarea navelor. Tot de aici, se vede Cap Ferat, al doilea cel mai scump loc din Europa, când vine vorba de proprietăţi imobiliare, după Monaco. Preţul pe metru pătrat aici este de 4.800 de dolari.
Antibes şi Cannes sunt alt oraşe care trebuie vizitate şi unde se poate face plajă, iar la Grasse se pot vizita mai multe muzee, unde intrarea este liberă. Un singur drum cu autobuzele spre aceste oraşe costă 1 euro, indiferent de staţia la care veţi coborî. În schimb, dacă veţi dori să ajungeţi şi la St. Tropez, vă recomandăm să luaţi vaporul, deşi preţul este mai mare: 60 de euro/persoană pentru o călătorie dus-întors, iar până acolo se fac 2 ore şi jumătate. Dacă nu alegeţi vaporul, va trebui ca până la St. Rapahel să luaţi trenul din Nisa, iar de acolo un autobuz. În acest caz, costul transportului ar putea fi doar cu câţiva euro mai puţin decât cel cu vaporul, însă priveliştea nu se compară şi veţi pute vedea Coasta de Azur şi Corniche d'Or din departamentul Var, de pe mare, dar şi vila magnatului Abramovici.
Sursa:Internet |