Acordarea voucherelor va duce la dezvoltarea pe orizontală a domeniilor conexe - infrastructură, construcţii, transport, producţie, alimentaţie, servicii
Pentru diminuarea economiei subterane este necesar ca toţi angajatorii să poată acorda tichetele, indiferent de profit, impunându-se şi societăţilor de stat obligativitatea de a le acorda bugetarilor
Turismul românesc ar putea fi revigorat în cazul acordării tichetelor de vacanţă, bugetele statului şi al companiilor având deopotrivă de câştigat de pe urma aplicării acestei măsuri.
Potrivit calculelor făcute de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), în situaţia în care 1 milion de angajaţi din sistemul bugetar ar folosi tichetele de vacanţă avantajele financiare aduse bugetului de stat s-ar ridica la 161 mil. euro, angajatorii ar câştiga 231 mil. euro, iar salariaţii 100 mil. euro.
"Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii recomandă de aceea relaxarea condiţiilor de acordare a tichetelor de vacanţă, precum şi acordarea lor către bugetari, ceea ce ar determina creşterea accesului la aceste avantaje a unui număr cât mai mare de angajaţi români. Astfel, consumul de produse turistice va creşte cu un impact direct proporţional asupra bugetului de stat şi asupra dezvoltării atât de importante a turismului şi a domeniilor conexe", a declarat ieri Dan Matei Agathon, preşedintele FPTS.
Turismul românesc are nevoie de sistemul tichetelor de vacanţă pentru a-şi consolida creşterea din 2012 şi a pune bazele unei dezvoltări durabile, Agathon a arătat ieri, într-un comunicat, că avantajele tichetelor de vacanţă sunt multiple, de la accesul crescut al angajaţilor la concedii, până la dezvoltarea pe orizontală a domeniilor conexe: infrastructură, construcţii, transport, producţie, alimentaţie, servicii.

Prin acordarea tichetelor de vacanţă s-ar recupera şi capacitatea de muncă a angajaţilor, salariaţii ar fi încurajaţi să aleagă destinaţii româneşti, descoperind astfel România turistică, ceea ce va duce la creşterea investiţiilor în turismul românesc şi va crea noi locuri de muncă.
"La fel de importantă este componenta de creştere a veniturilor la buget pe care o aduce utilizarea tichetelor de vacanţă. Acest sistem aduce cu sine reducerea economiei subterane, pentru că sistemul este transparent, iar circuitul banilor este închis şi uşor de verificat. Are loc o suplimentare a veniturilor cu taxele aferente locurilor noi de muncă, dar şi o colectare suplimentară de TVA", a mai spus preşedintele FPTS.
În ceea ce priveşte măsurile ce se impun a fi luate, preşedintele FPTS a arătat că acestea ar trebui să fie mai permisive, în special în privinţa obţinerii profitului de către angajator în anul fiscal anterior acordării tichetelor de vacanţă.
"Experienţa perioadei 2009 - 2012 ne arată că pentru relansarea sistemului tichetelor de vacanţă este nevoie de anularea condiţiei de acordare prin care angajatorul trebuie să fi avut profit sau venit în anul fiscal anterior. Această măsură este necesară, pentru că altfel este limitat numărul de angajatori care pot oferi tichete salariaţilor", a afirmat Agathon.
O altă măsură oportună este obligativitatea instituţiilor de stat de a acorda tichete de vacanţă salariaţilor. "Acest lucru ar însemna o formă de bonus avantajoasă economic şi pentru buget, dar care ar veni în sprijinul unei categorii defavorizate de măsurile economice anticriză. Cum această categorie se află încă în procesul de recuperare a diminuării anterioare a veniturilor, o recuperare de tipul tichetelor de vacanţă ar fi binevenită şi, alături de impactul asupra angajaţilor, ar aduce o contribuţie majoră la bugetul de stat şi la dezvoltarea industriilor conexe", a explicat Agathon.
S-ar diminua numărul celor care practică turismul "la negru"
Preşedintele FPTS a explicat, totodată, că, în prezent, 60% din veniturile realizate în turism sunt declarate, iar 40% din veniturile realizate reprezintă încasări la negru. "Acest lucru este în măsură să ne arate cât de importantă este utilizarea tichetelor de vacanţă pentru a fiscaliza veniturile din turism şi pentru a-i încuraja pe cei corecţi care îşi plătesc taxele şi contribuţiile la buget şi care au de suferit de multe ori din cauza concurenţei incorecte a celor care practică turismul la negru", a explicat Dan Matei Agathon.
Conform calculelor efectuate de FPTS, în situaţia în care 1.000.000 angajaţi din sistemul bugetar ar folosi tichetele de vacanţă în unităţi turistice din România, s-ar crea 15.000 de noi locuri de muncă şi ar creşte veniturile nete ale angajatorilor, reducându-se totodată cheltuielile bugetului de stat cu ajutorul de şomaj. Nu în ultimul rând, ar creşte veniturile la bugetul de stat prin eliminarea economiei subterane, impozite din crearea noilor locuri de muncă, impozit din veniturile suplimentare ale societăţilor, crescând totodată şi profitabilitatea angajatorilor.
Sursa:Internet |