CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Cum arata Sovata dupa investitii straine de milioane de euro


Cativa straini veniti din Regatul Unit au investit milioane de euro in turismul balnear. Asa ca peisajul de poveste, dar mai ales apele tamaduitoare din Sovata atrag acum turisti din toata lumea.
Cladiri darapanate, hoteluri abandonate, o baza de tratament parasita si drumuri distruse. Asa arata "perla" statiunilor balneare romanesti in urma cu 10 ani.
Dupa ce a vazut aceste imagini, un englez a cumparat la vremea aceea trei hoteluri din statiune. A investit 7 milioane de euro ca sa le transforme in paradis.
Szoboszlai Erik, director vanzari lant hotelier: "Turistii pot face baie in apa lacului Ursu si in timpul iernii. Tinand cont de acesti factori naturali unici in Europa, s-a luat decizia de a investi in Romania si de a cumpara hoteluri in Romania".
In aceasta perioada gasesti cu greu un loc liber la hotelurile sau pensiunile din Sovata. Turistii vin cu miile de peste tot, sa se bucure de apa sarata, in lacul inconjurat de munti si brazi.
Alt investitor, de aceasta data din Ungaria, a cumparat cunoscutele vile gemene al statiunii. Una a fost renovata complet cu 4 milioane de euro, iar cealalta este in reconstructie.
Fekete Arpad, reprezentant hotel: "A fost aici o vila veche care trebuia total demolata si practic a fost o investitie de la zero. Daca o investitie se realizeaza atrage si alti investitori".
Szabo Levente, director hotel: "Aceasta cladire s-a construit in 8 ani de zile. In ultimii 5 ani, Sovata Bai s-a renovat intr-un mod spectaculos, insemnand ca s-a refacut totul de la zero. S-a investit foarte mult".
Iar exemple de cladiri distruse, readuse acum la viata, sunt la tot pasul in Sovata.
Aurelian Gulea, turist din Republica Moldova: "Venim de trei ani, este frumos aici, este si munte, si mare".
Sovata are nu mai putin de 7 lacuri, toate cu apa sarata, in care temperatura depaseste 30 de grade vara si se mentine la 20 de grade pe timpul iernii.

 

Sursa:Internet