CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale "Astra" Sibiu, sarbatoreste 50 de ani de la fondare


 La început de  octombrie,Complexul Naţional Muzeal ASTRA sărbătoreşte 50 de ani de la fondarea Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din ţară şi unul dintre cele mai importante din Europa. Pe parcursul a patru zile, între 1 şi 4 octombrie, la Sibiu vor fi orgganizate mai multe evenimente cu caracter omagial: lansări de carte, expoziţii, sesiuni de comunicări, dezvelirea basoreliefului memorial Cornel Irimie, lansarea unei emisiuni filatelice ilustrând monumente din muzeu, pentru a fi conturată evoluţia istorică a muzeului, de la un simplu vis, la realitate, de la expunerea monumentelor de  tehnică populară, la ilustrarea unei întregi fenomenologii  a civilizaţiei tradiţionale, de la momentul prezent- la planurile de viitor. Prin urmare, personalităţi din rândul autorităţilor locale şi naţionale, înalţi prelaţi, membri ai corpului academic, cercetători ştiinţifici în domeniul etnografiei, se vor reuni marţi, 1 octombrie, de la ora 10:00 în sala festivă a  Bibliotecii Judeţene ASTRA, corpul A, în deschiderea sesiunii aniversare. Miercuri, 2 octombrie, începând cu ora 15:00, sub motto-ul Redescoperirea Muzeului în aer liber după 50 de ani, în zona pavilionului expoziţional amenajat lângă scena de pe lac, va avea loc vizitarea expoziţiei Proiectului tematic al Muzeului în aer liber, ce prezintă evoluţia istorico-documentară a muzeului, trecând prin toate etapele sale de dezvoltare până la momentul prezent, creionând totodată planul dezvoltării sale viitoare. Vernisajul expoziţiei va fi urmat de dezvelirea basoreliefului memorial Cornel Irimie, lucrare executată în bronz de către artistul plastic sibian Gavril Abrihan. Cercetător, etnolog şi muzeograf, Cornel Irimie a fondat, în 1963, muzeul din Dumbrava Sibiului, după o idee şi o propunere de amplasare exprimate de etnologul clujean Romulus Vuia. În semn de omagiu, la 30 de ani de la trecerea sa în nefiinţă şi la 50 de ani de la fondarea muzeului, la mansarda cabanei din Păltiniş, va fi deschis Cabinetul memorial “Cornel Irimie”, care urmăreşte recrearea atmosferei de lucru din anii ’60 -’70 ai secolului trecut, prin obiecte ce au aparţinut lui Cornel Irimie: biroul şi scaunul, magnetofonul, radio-ul şi televizorul, lustra, lampa de birou etc. Alături de acestea se vor afla volume şi studii  scrise de către cunoscutul cercetător.

 

Sursa:Internet