Peste 15 de agenţii de turism din Timişoara şi din ţară vor participa la Târgul de Turism 'Vacanţa', organizat la Timişoara, în perioada 21 - 23 martie, de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
Vizitatorii vor putea beneficia de reduceri până la 50% pentru pachetele de vacanţă şi vor afla informaţii despre cele mai bune oferte pe care le vor avea în 2014 companiile aeriene, firmele de transport şi de închirieri maşini, se arată într-un comunicat al ANAT, remis luni AGERPRES.
'Vacanţa este un moment mult aşteptat pe parcursul unui an. Ne gândim de fiecare dată la vacanţa perfectă şi o privim ca pe un premiu pe care-l merităm. Informarea şi alegerea sunt însă dificile pentru că ritmul alert în care trăim ne lasă prea puţin timp de căutare. ANAT, ca reprezentant al agenţiilor de turism din România, dar şi ca organism care are rolul să vină în întâmpinarea publicului, a decis să organizeze acest târg unde toţi cei care îşi planifică vacanţa pentru 2014 vor descoperi noi destinaţii turistice şi vor putea alege din multitudinea de pachete, profitând de reducerile masive oferite de agenţiile de turism pentru rezervările efectuate din timp', spune Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT.
Participanţii pot participa la o tombolă cu premii în valoare de 7.000 de euro unde vor putea câştiga excursii în ţară şi în străinătate, servicii de vacanţă sau produse pentru activităţile de hobby şi timp liber.
Sursa:Internet |