CAZARI TURISTICE
OBIECTIVE TURISTICE
INFO UTILE
Transport
Monumentul Eroilor
Monumentul a fost ridicat de catre ofiterii Regimentului „15 Razboieni”, fiind dedicat luptei pe care a purtat-o Stefan cel Mare pe aceste meleaguri. Este opera sculptorului alsacian Visenberger. Inaugurarea sa a avut loc la 27 octombrie 1879, la manifestarile care au avut loc cu acest prilej participand si profesorul universitar de istorie nationala V.A. Urechia. Sarbatoarea Razboienilor care a avut loc la 30 august 1903 s-a desfasurat sub directul patronaj al lui Spiru C. Haret – ministrul cultelor si instructiunii publice. La 4 iulie 1904 s-a comemorat la Razboieni, ca in intreaga tara, personalitatea lui domnitorului moldovean, ocazie cu care s-au distribuit in zona peste 100 exemplare din vol. lui N. Iorga, Istoria lui Stefan cel Mare. In perioada interbelica a fost reluat firul sarbatorii. La 1 decembrie 1923, sarbatorindu-se 5 ani de la desavarsirea unitatii nationale, la monumentul de la Razboieni a avut loc un adevarat pelerinaj. Un moment aparte este cel petrecut la 30 august 1940, cand tara era indoliata de hotararile nefaste luate la Viena, la monument s-a produs spontan o intalnire care a dezaprobat dictatul, tot atunci, profesorul transilvanean, Ilie Minea de la Universitatea din Iasi a tinut o impresionanta cuvantare. La 500 de ani de la batalia de la Valea Alba, pe data de 25 iulie 1976, a avut loc una din cele mai de amploare manifestari, pe scena construita in apropierea monumentului urcand pe rand Teatrul din Piatra Neamt , Filarmonica „George Enescu” din Iasi, corul veteranilor de razboi, coruri si formatii din Razboieni.
DATE CONTACT:
Monumentul Eroilor - obiective turistice din Razboieni, Romania
Monumentul Eroilor Razboieni, jud. Neamt
Recomanda si prietenilor |
![]() |