CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Biserica Evanghelica





Biserica Evanghelica din Cisnadie, are hramul Sf. Walpurga si a fost ridicata la inceputul sec. XIII ca o bazilica romanica cu trei nave. Prin numeroase transformari a pierdut aspectul ei romanic, numai baza ramanand nemodificata. Pentru prima data biserica este amintita in anul 1349. In a doua jumatate a sec. XV si in prima jumatate a sec. XVI biserica a fost transformata in stil gotic. Pe locul apsidei nordice se ridica sacristia. Apsida de sud se desparte printr-un zid de restul bisericii, apsida fiind transformata astfel in trezorerie. In ea s-a pastrat renumitul "Tezaur de la Cisnadie" care din anul 1915 se afla la muzeul Brukenthal din Sibiu. Dupa atacul turcesc din 1493 biserica a fost fortificata prin suprainaltarea si dotarea cu metereze a turnului central, suprainaltarea absidei si construirea deasupra portalurilor laterale a altor doua bastioane.Biserica a fost inconjurata de trei centuri de ziduri prevazute cu coridoare de aparare, turnuri si bastioane precum si cu santuri ce puteau fi umplute cu apa, astazi astupate. In anul 1591 turnul-clopotnita de 59 m a fost modificat si in 1751 primeste forma sa actuala. In varf a avut un glob aurit. Turnul a fost traznit de mai multe ori si a ars. In 1795, pentru a-l feri de incendii, s-a instalat pe el primul paratraznet din Transilvania confectionat din cupru, dupa metoda magistratului Raimarus din Hamburg. O parte din turnuri s-au pastrat pana in zilele noastre: "Turnul Paznicului", "Turnul Primariei", "Turnul Slaninei", "Turnul Faurilor de Seceri", "Turnul Scolii" si turnul situat in gradina parohiala. In biserica se pastreaza un clopot din 1664, o cristelnita gotica din bronz si portile altarului vechi in stil baroc. Biserica-cetate e o marturie a darzeniei cu care locuitorii s-au aparat de-a lungul timpurilor, gasindu-si in ea refugiu si aparare Biserica-cetate, nucleul vechii asezari, e un martor al extinderii orasului care si-a impins marginile departe pana la limitele de astazi.
DATE CONTACT:
Biserica Evanghelica - obiective turistice din Cisnadie, Romania
   
Biserica Evanghelica str.Cetatii nr. 1-3, cod 555300
Cisnadie, jud. Sibiu
tel. 0040-269-561
pagina web: http://www.cisnadie.ro

Recomanda si prietenilor Distribuie pe facebook