CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Pestera Polovragi





       

ASEZARE:
Pestera Polovragi este situata pe malul stang al Oltetului, la o altitudine de 670m si la 20m inaltime fata de talvegul raului, pe teritoriul comunei Polovragi, intre localitatile Horezu si Baia de Fier.

 

DESCRIERE:
Raul Oltet a sapat de-a lungul mileniilor in calcarul muntilor Parang si Capatanii minunate chei si numeroase formatiuni carstice, acestea constituind unele din cele mai importante monumente ale naturii din nordul Olteniei.
Pestera a fost modelata de apele oltetului in banda de calcare jurasice din sudul muntilor parang si capatanii, lata de 1-1,5km, aici avandu-si obarsia si un izvor carstic ce apare, in chei, chiar in dreptul portalului pesterii.
Intrarea in pestera se afla in imediata apropiere a drumului forestier, ce urca in chei.
Este una din pesterile mari ale tarii noastre, avand o lungime de peste 9300m (impreuna cu galeriile laterale) si care se situeaza, din acest punct de vedere, pe locul 5 intre pesterile din tara. Este alcatuita dintro galerie primcipala orizontala, din care se desprind, in special in prima si ultima portiune a ei, galerii laterale mici, multe din ele colmatate cu aluviuni.
Cei 800 de metri de galerie vizitabila (din cei peste 10 kilometri cartati de speologi din amonte catre aval) reprezinta marea varsare, iar poarta turistica este avalul, ceea ce explica dimensiunile impresionante de la intrare si, totodata, necesitatea opririi vizitarii incepand cu portiunea inaccesibila publicului larg. Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezinta o incarcatura emotionala de exceptie deoarece, fiind cea mai accesibila portiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, calugari, fiecare avand marcat cel putin cate un simbol distinct. Astfel, Scaunului lui Zalmoxe ii corespunde la suprafata, dupa cca. 350 metri coperta de roci, fosta cetate dacica „Cetatuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde radacina uriasa a plantei disparute dar impietrita in tavanul pesterii drept marturie, iar locul ascezei calugarilor ( 1505-1968) este marcat de o pictura realizata de catre un calugar, in tehnica negru de fum, reprezentand simbolul mortii. Cronologia istorica se incheie cu Izvorul Sperantelor, un gur care nu seaca niciodata, din spatele caruia ne „priveste” Maica Domnului cu Pruncul in brate, poate cea de la manastirea vecina, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Incepand cu sectorul al doilea, Sectorul Ogivelor, pozitionat intre Culoarul Stalpilor si Culoarul Sufocant, pestera devine tot mai interesanta din punct de vedere geomorfologic: dantelarii de turturi stalactitici, coloane intermediare, domuri, palcuri de stalagmite, bazine adanci, scurgeri parietale argiloase, ocru de pestera, etc., unele dintre forme capatand chiar denumiri gratie spectaculozitatii lor.
Pestera gazduieste o colonie de hibernare de aproximativ 300 de lilieci de pestera din Ordinul Microchiroptera, Genul Rhynophus, numit popular liliacul cu potcoava, gratie formei de potcoava a pliului ce le inconjoara nasul. 

 

ISTORIC:
Este posibil ca denumirea localitatii si implicit a pesterii si manastirii, sa fie de origine dacica, cuprinzand in sine o criptograma nedescifrata inca, despre vreo conceptie a stramosilor nostri referitoare la credinta lor religioasa sau la practicile medicale atat de raspandite in viata lor. Aceasta legenda este consemnata si de Alexandru Vlahuta in „Romania Pitoreasca”, 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care indemna poporul dac la lupta, pentru apararea gliei stramosesti impotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling si picura si azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplang soarta poporului dac cucerit de romani.
Prima descriere a ei a fost facuta de Joannes, in anul 1868, pentru ca in 1901, scriitorul Al. Valhuta sa o aminteasca in vestita sa lucrare "Romania pitoreasca".
In 1929 , ea este cercetata si de Emil Racovita si R.jeannel, pentru ca cercetrarile arheologice sa fie efectuate de catre C.S. Nicolaescu Plopsor in anul 1952.


Recomanda si prietenilor Distribuie pe facebook