Pestera Buhui
ASEZARE:
Cu o lungime de peste 3.200 metri, pe versantul stang al vaii Buhui, in Muntii Banatului, este localizata pestera Buhui.
Dupa Pestera Comarnic este a doua ca marime din Muntii Banatului. Carstul cuprins in limitele bazinului Buhui face parte din zona centrala a muntilor calcarosi ai Aninei si respectiv a marii zone carstice Resita - Moldova Noua. Din punct de vedere geomorfologic ne aflam in podisul calcaros Colonovat in care formele carstice de suprafata si de adancime sunt bine reprezentate datorita liniilor tectonice numeroase si eroziunii carstice pe intinderi mari.
DESCRIERE:
Pestera Buhui este una din cele mai mari pesteri banatene si din tara, impresionanta nu numai prin dimensiuni, ci si prin marea varietate a aspectelor pe care le prezinta galeriile si salile fosile incarcate cu concretiuni. Ea are si o importanta stiintifica datorita problemelor de hidrologie carstica si de biospeologie. De aceea a fost propusa in anul 1969 ca rezervatie speologica.
Pestera este practic neamenajata si putin vizitata. Pentru turistul obisnuit se recomanda numai portiunea dintre Intrarea Certej si confluenta cu galeria principala. Parcurgerea galeriei principale se poate face numai de catre turistii rezistenti si antrenati, condusi de un speolog cu experienta in explorarea pesterilor cu apa. Ei trebuie sa fie echipati cu cizme de cauciuc lungi, salopeta, casca de protectie, mijloace de iluminat individuale si barca pneumatica. Se mai recomanda vizitarea numai la ape scazute si evitarea poluarii de orice natura a cursului subteran, deoarece apa este potabila, captata pentru Anina. Timpul de vizitare (cu piciorul si barca): o zi.
Lungimea totala : 3 217 m. Galeria principala masoara 2100 m si e parcursa in intregime de paraul Buhui. Pestera s-a format prin pierderea apei acestui parau prin ponoarele de pe albia sa. Au existat trei captari succesive: prima la Pestera Cuptoare; a doua la Intrarea Certej; a treia prin ponoarele din aval de barajul Lacului Buhui, etape strans legate de variatiile climatice ale cuaternarului.
Pestera se prezinta ca o galerie de dimensiuni variabile, cu multe cotituri si cu cateva sali mari pe parcurs. Atat din galeria principala cat si din sali pornesc galerii laterale scurte, infundate la capat fie cu concretiuni, fie cu material aluvionar. Paraul Buhui apare in capatul din amont al galeriei principale ; primeste ca afluent paraul Certej in dreptul intrarii cu acelasi nume ; pierde partial o parte de apa prin ponoare si fisuri ; dispare complet in dreptul Intrarii prin Dolina ; reapare si formeaza cascade si dome adinci pana la barajul de la Intrarea Grota Buhui. Pestera poate fi parcursa de la un capat la celalalt, dar pentru a evita obstacolele mai dificile se recomanda folosirea succesiva a celor trei intrari. Sa patrundem mai intai prin Intrarea Certej, (I) larga de 9 m si inalta de 2 m, insotiti de apa paraului cu acelasi nume. La numai 22 m de la intrare dam in galeria principala drenata de paraul Buhui care vine din stanga, din directia Lacului de acumulare Buhul, inaintand in acest sens 25 m intalnim pe stanga un labirint de mici galerii. Mai departe plafonul galeriei se inalta pana la 6-8 m, are hornuri de pana la 14 m, iar in albie apar dorne. In dreptul cotului urmator putem admira o frumoasa concretiune, Cascada Izvorului, impodobita cu gururi pline cu apa iar dupa cot, o scurgere stalagmitica proeminenta, Vulturul. Continuand inaintarea dam pe stanga, la nivel superior, de o sala cu val stalagmitic, apoi de o bucla a galeriei principale si o galerie laterala ascendenta accesibila pe 66 m. Urmeaza inca cateva cotituri si ajungem in fata izbucului puternic, locul in care paraul Buhui isi face aparitia cu zgomot in galerie. Pe toti cei 648 m ai galeriei sudice prin care am ajuns aici, in afara concretiunilor spectaculare, peretii au urme puternice de eroziune sub forma de niveluri, lingurite, marmite si lame de calcar.
Intrarea prin Dolina (II) se afla cu 975 m in aval de Intrarea Certej (in apropiere mai exista o intrare, un aven de 15 m). Patrundem in galeria principala prin deschiderea larga de 11 m si inalta de 2,5 m si avansam la stanga, in amonte, pana la Trecerea Dificila. Reluand vizitarea din acest punct, urmarim cotiturile galeriei. Familiarizati cu traseul, ne putem permite acum, la intoarcere, sa admiram paraul subteran in ale carui ape negre se reflecta, la lumina palpaitoare a lampilor de carbid, boltile inalte si arcuite gotic, asprimile si ascutisurile nenumaratelor urme de eroziune si coroziune, siluetele elegante, ireal marite ale colanelor concretionare si stalpilor de calcar, intre punctele 92 si 95 se afla o surpatura masiva deasupra careia tavanul se bolteste ogival undeva la 25-30 m.
Trecand printre blocuri imprastiate haotic pe podea si prin domele cursului subteran, remarcam ca dincolo de o admirabila formatiune sclipitoare, Cascada Alba, apa se pierde in intregime la baza peretelui stang si in pietrisul din albie. La 108 m mai jos de Intrarea prin Dolina apa reapare printr-un izbuc si dupa inca 70 m formeaza o dorna imensa in care la marile viituri adancimea depaseste 3 m si care poate fi trecuta numai cu barca. Dincolo de ea, un fenomen important ne tine pe loc si la propriu si la figurat : Cascada Mare. Apa se pravale cu zgomot infernal printr-o gatuitura a galeriei de la 3 m inaltime intr-un lac circular adinc de 2,5 m. Acest obstacol ne obliga sa ne reintoarcem la Intrarea prin Dolina si sa iesim afara.
ISTORIC:
Intrarile pesterii sint bine cunoscute locuitorilor Aninei, mai ales dupa captarea apei potabile pentru oras si construirea lacului de baraj. Primele cercetari au fost efectuate prin anii 1875-1884 de R. Hoernes si G. Teglas (paleontologie) si prin 1934-1935 de T. Ottlik (explorare, fotografii). Cercetari mai complete au fost intreprinse intre anii 1956-1959 de V. Sencu (cartare, descriere, hidrografie), iar intre 1961-1972 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (biospeologie).
A fost propusa in anul 1969 ca rezervatie speologica.
Recomanda si prietenilor |