Pestera Coiba Mare
ASEZARE:
Pestera Coiba Mare constituie elementul central al sistemului carstic generat de cursul superior al vaii Garda Seaca si, in acelasi timp, al intregii zone carstice de la Vartop. Pestera se deschide la 1 000 m altitudine in malul drept al Gardisoarei (denumire sub care este cunoscuta Garda Seaca la obarsia sa), cu putin mai sus de catunul Casa de Piatra.
DESCRIERE:
Intrarea principala in Coiba Mare se numara printre cele mai impozante deschideri de pesteri din Muntii Apuseni, comparandu-se, cu cei 74 m latime si 47 m inaltime ai sai, doar cu maiestuosul portal al Cetatilor Ponorului. In racoarea si umezeala persistenta care domnesc in fundul intunecat al vaii, gigantica gura care perforeaza pieptul calcan al muntelui trezeste o senzatie contradictorie, de neliniste dar si de curiozitate fata de necunoscutul tainuit in adancuri. Un parau firav, cu totul neinsemnat fata de colosala deschidere, apare timid de sub malul stang al Gardisoarei, din Izbucul de la Coibita, si se strecoara curajos pe sub arcadele imense, indemnandu-ne sa-i urmam cursul. El traverseaza la inceput o sala nu mai putin vasta - Sala Mare -, care se ingusteaza insa tot mai mult, ca o uriasa palnie. Pe laturi, la diferite inaltimi se zaresc deschideri de galerii care conduc intr-un sistem superior, fosil, foarte vast dar extrem de labirintic. Din aceasta cauza, dar si datorita numeroaselor dificultati tehnice, vizitarea lui nu este recomandata turistilor. In fundul ingustat al salii, paraul se strecoara pe sub doua bolti joase consecutive care obliga la un taras de cativa metri, apoi razbeste intr-o a doua sala de mari dimensiuni, denumita Sala Confluentei. Aici el se uneste cu un alt curs de apa, mult mai viguros, care reprezinta de fapt drenajul principal al intregii retele carstice si, in acelasi timp, scurgerea subterana a apelor. Toate dimensiunile referitoare la elementele sistemului carstic Coiba-Tauz sunt conforme datelor lui L. Valenas (1978), Vaii Gardisoara. Aceste ape dispar din albia lor de la suprafata prin gura greu accesibila si cu aspect neprimitor al pesterii Coiba Mica, aflata cu 350 m in amonte. Drumul lor pe sub pamant traverseaza un sifon lung de 60 m si adanc de 10 m, care separa net Coiba Mica si Coiba Mare si care a fost invins prin scufundarea autonoma din 1978, cand s-a realizat astfel jonctiunea dintre cele doua cavitati. Apoi, dincolo de Sala Confluentei, apele urmaresc o galerie larga, prin care inaintarea devine insa mai anevoioasa. O cascada cam de 3 m inaltime si doua lacuri adinci, ce nu pot fi depasite decat cu ajutorul unei barci de cauciuc, pun intr-o oarecare masura la incercare indemanarea si priceperea speologilor. Dar, dupa 386 m, un al treilea lac, de data aceasta sifonant, apare ca un obstacol care face neputincios orice mijloc de explorare. Pe oglinda neagra a apei viiturile au adunat de-a lungul timpurilor nenumarati busteni. Ingramaditi intr-o impletitura haotica de crengi si cioturi careia nici barca, nici scafandrul autonom nu-i mai pot face fata. I se spune Lacul Mortii si formeaza un hotar de netrecut in cunoasterea pesterii. Doar apa se strecoara mai departe pe cai inecate si misterioase, strabatand inca cel putin 2.5 km de galerii necunoscute inainte de a apare din nou la suprafata din malul drept al Gardei Seci, prin Izbucul de la Tauz, in locul numit ,,La Moara Filii”.
Astfel constituit, sistemul Coiba-Tauz reprezinta unul din importantele drenaje subterane ale Muntilor Apuseni, prilejuind carstologilor cercetari de real interes pentru descifrarea istoriei trecute a acestui pitoresc colt de tara.
Este recomandabil ca turistii sa se limiteze in vizitarea pesterii la portiunea situata amonte de cascada de pe cursul principal, pentru parcurgerea careia sunt suficiente cizme de cauciuc lungi si, bineinteles, mijloace de iluminat. Dincolo de aceasta cascada, inaintarea devine periculoasa si necesita oricum o barca de cauciuc. Este necesar, de asemenea, sa se evite programarea vizitei in perioade ploioase, cand debitele crescute pot face imposibila revenirea pe sub cele doua bolti joase de la capatul Salii Mari. O escalada riscanta intreprinsa de speologii sportivi din Oradea a permis totusi atingerea unei scurte galerii fosile, care depaseste la un nivel superior Lacul Mortii dar care se deschide din pacate deasupra unui al doilea lac, de asemenea sifonant.
ISTORIC:
In pofida dimensiunilor sale, Coiba Mare ramane necunoscuta in literatura speologica pana in al treilea deceniu al secolului nostru, cand R Jeannel si A. Winkler viziteaza partea vesti-bulara a pesterii. Prima explorare survine 30 de an mai tarziu, in 1953, cand I. Viehmann, D. Coman si M. Bleahu ridica planul cursului subteran de apa pe o lungime de 760 m. Apoi, m 1975--1976, o echipa mixta de speologi amatori, apartinand mai multor cluburi din Oradea, orasul Dr. Petru Groza si Bucuresti, descopera nivelul superior al pesterii, sporind lungimea acesteia la 5 050 m. In sfarsit in ianuarie 1978, Florin Paroiu invinge prin scufundare autonoma obstacolul reprezentat de sifonul inchis care desparte Coiba Mare de Coiba Mica realizand jonctiunea dintre cele doua cavitati. Aceasta temerara actiune si alte cateva explorari stabilesc in cele din urma lungimea totala a retelei subterane la 5 680 m.
Recomanda si prietenilor |