Avenul Mare din Muntele Simion
ASEZARE:
Ciclova Montană (jud. Caraş-Severin). Avenul este săpat în Muntele Simion.
DESCRIERE:
Aven de mărime mijlocie (—92 ni), fosil, dezvoltat în cea mai mare parte pe feţe de strat de către apa de infiltraţie. O galerie aproape verticală, cu secţiunea foarte îngustă (0,8 m), ne conduce într-o porţiune mai largă a avenului, prevăzută cu o săliţa laterală care are tavanul împodobit cu concreţiuni excentrice. Cu alte cuvinte, prima parte a avenului se prezintă ca un fel de palnie întoarsă. Mai departe, pană la cota — 55 m, trebuie să coboram din săliţa o galerie mai largă ca cea de acces, dar la fel de verticală, avand panta argiloasă şi cu sfăramături de calcar, iar peretele opus ei, în porţiunile surplombate, împodobit cu stalactite. Între cotele —55 şi —60 m nu mai avem nevoie de scări, galeria devenind aproape orizontală. În această porţiune există o acumulare de sfăramături de calcar pe podea, tavanul se lasă obligandu-ne la taraş, iar deasupra se deschid două galerii în formă de V, ale căror braţe se întalnesc şi continuă în direcţia deschiderii. După cota —60 m panta galeriei devine din nou accentuată. Făcand pe alocuri ramonaj şi folosind treptele săpate în argila groasă de primii cercetători ai avenului, ajungem la lacul cu apă de infiltraţie cu care se termină galeria. În afară de masa impresionantă a concreţiunilor obişnuite de calcită şi de mondmilch, avenul conţine multe concreţiuni excentrice (cristalictite) şi puţine stalactite cu tuberculi pe suprafaţa lor, iar în partea terminală a avenului, nişte jerbe de- cristale. Toate aceste minunate formaţiuni împodobesc mai ales plafonul şi partea de sus a pereţilor, înainte de strangulările mai puternice ale galeriei.
Avenul este cald şi foarte umed (10,5 — 12,5°C şi 100% în zona terminală); curenţi slabi.
Acest aven merită vizitat fiind cel mai adanc, cel mai dificil de explorat şi cel mai spectaculos din carstul Ciclovei. Pe langă echipamentul obişnuit sunt necesare scări pentru coborarea primilor 55 m, coardă de asigurare, pitoane şi carabiniere. Avenul nu este ocrotit şi nici amenajat. Timp de explorare, 3 — 5 ore.
ISTORIC:
Intrarea este cunoscută de localnici. Avenul a fost explorat în anii 1967 — 1968 de către I. Povară, N. Schmidt şi A. Petcu şi menţionat sub numele de Avenul nr. 1 din Culmea Simion. Schiţa şi unele date încă nepublicate ne-au fost puse la dispoziţie de I. Povară.
Recomanda si prietenilor |