SCURT ISTORIC:
Localitatea s-a numit in trecut Cuhea, fiind mentionata pentru prima oara sub aceasta denumire in 1352.
A fost pentru o perioada locul de resedinta a voievozilor romani din Maramures. In acea vreme a fost ridicata o fortificatie pe malul inalt al Izei, dinspre miazazi, cercetata cu ocazia sapaturilor arheologice din 1984 conduse de Radu Popa pe locul numit Gradina lui Carlig si o biserica din piatra in lunca Izei, ale caror ruine se mai pot vedea si acum.
De aici a plecat in 1359, impreuna cu ostenii sai cei mai de seama, voievodul Bogdan catre Moldova.
In 1365, localitatea impreuna cu satele invecinate (Ieud, Bocicoel, amandoua Visaele, Moisei, Borsa, Saliste si Sacel) vor fi daruite de regele Ungariei, Ludovic I de Anjou lui Balc si Drag, nepotii lui Dragos Voda alungati din Moldova de Bogdan, si ctitori ai manastirii din Peri, drept recompensa pentru pagubele suferite.
Ultima navalire a tatarilor din 1717 a trecut prin foc bisericile de lemn din Maramures, atunci arzand si biseica de lemn din Cuhea. Aici, pe locul vechii biserici a fost construita actuala biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” la 1718 specifica arhitecturii maramuresene.
Dar si existenta acestei biserici, bine pastrata pana acum, a fost marcata de tulburari. In perioada 1992 - 1994 s-a inceput constructia noii biserici de zid, care sa fie suficient de incapatoare pentru comunitatea ortodoxa din comuna. Dar biserica veche era propusa pentru lista monumentelor UNESCO, iar regulamentul nu permite amplasarea constructiilor intr-o zona de protectie de 100 m.
Cu toate eforturile preotului, care a gasit mai multe solutii de amplasare a bisericii in zona centrului satului, nu s-a gasit sustinere din partea autoritatilor. Acestea recomandau contructia la capatul unui cimitir marginas, solutie care nu era acceptata de sateni, pentru ca biserica reprezinta in mod traditional centrul comunitatii. Atunci, sub presiunea nevoii de a avea o biserica noua, s-a inceput constructia linga biserica veche. Acest fapt i-a afectat statutul, astfel ca una dintre cele mai frumoase biserici maramuresense nu a reusit sa intre in patrimoniul UNESCO. (Se poate mentiona ca biserica noua nu este singura contructie din perimetrul de protectie, pentru ca in acea zona se afla si case.
Credinciosii greco-catolici, care reprezinta aproximativ 4,25% din populatia comunei, au solicitat retrocedarea bisericii monument. Dupa un sir de procese la Viseu, Sighet, Baia-Mare si Cluj au obtinut dreptul de folosinta al bisericii pina cind vor putea sa-si construiasca un nou lacas. Decizia a fost contestata la Bucuresti, unde a si fost anulata. Cativa din membrii comunitatii greco-catolice au incercat, totusi, sa preia cu forta biserica in virtutea deciziei de la Cluj, dar au fost opriti. Situatia s-a rezolvat in cele din urma pe cale pasnica, iar credinciosii greco-catolici au inceput contructia unei biserici noi, lucrare la care primesc si sprijinul credinciosilor ortodocsi.
In istoria recenta a localitatii s-a remarcat pesonalitatea lui Vasile Deac zis "Mosu" care a condus comuna Bogdan Voda timp de 3 decenii, trecand prin multe evenimente si schimbari, inclusiv cele din 1989. Figura sobra si plina de intelepciune, amintind de "sfatul batranilor" cel din vremurile de demult, el va lasa mostenire noilor generatii, alaturi de casa traditionala in care locuieste si care a fost inclusa in patrimoniul national, monumentul voievodului Bogdan si biserica cea noua al carei ctitor moral este.

                DESCRIERE:
Biserica este una din cele mai vestite din regiune, si pentru pozitia sa centrala in Valea Izei, la o rascruce de drumuri. Spre deosebire de majoritatea altor biserici, aflate pe coline, biserica „Sf. Niculae” se afla in mijlocul satului, in centrul unei curti cu cimitire.
Cateva materiale valoroase care merita enumerate in ceea ce priveste biserica Bogdan Voda sunt constituite dintr-un candelabru sculptat in lemn, datat in secolul al XVIII-lea, un interesant scaun episcopal gravat, tot din secolul al XVIII-lea, si o colectie de carti rare, datate din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Biserica din lemn „Sf. Nicolae” nu este foarte mare, are doar 18 Maramures lungime, cu o turla de aproape 25 Maramures, care fara biserica din piatra alaturata ar arata destul de monumental.
Corpul central al bisericii, unde sunt naosul si pronaosul, este dreptunghiular, iar absida altarului este poligonala. Acoperisul are doua randuri de stresini care inconjoara biserica, incluzand altarul. Acoperisul central acopera pronaosul si naosul, iar cel al altarului este usor coborat, creand un inteles de miscare si libertate pentru liniile edificiului. Turla patrata se afla deasupra intrarii in pronaos si are un acoperis ascutit si conic, mai inalt decat turla insasi.
Biserica este construita pe o fundatie joasa, din blocuri patrate de piatra. Grinzile patrate ale peretilor se intalnesc cu dibacie la colturi. Exteriorul este mai degraba natural, singurele exceptii fiind consolele largi, construite in zig-zag, care sprijina stresinile de jos, si franghia rasucita sculptata care inconjoara biserica la aproape doi metri inaltime. Se considera ca aceasta decoratie e considerata limita intre cer si pamant. Dupa un obicei mult mai recent, care nu este bazat pe traditie, icoanele au fost asezate pe peretii exteriori. Pentru o biserica atat de mica, „Sf. Nicolae” din Bogdan Voda are destul de multe ferestre. Pronaosul are cate o fereastra mica pe fiecare parte, in timp ce naosul are alte trei mai mari pe ambii pereti la nivelul de jos, si alte trei geamuri mai sus, intre cele doua randuri de stresini. Desi ferestrele de sus sunt foarte mici, ele lumineaza partea superioara din bolta naosului. Altarul este luminat de cele trei ferestre.
Sunt doua tipuri de pictura in biserica „Sf. Nicolae”. Cele mai vechi sunt aproape ca miniaturile, iar scenele religioase se separa prin fasii rosii si mici, fiind marcate prin inscriptii slavonice. Picturile ulterioare sunt fabricate in stilul baroc tarziu, cu aspecte emotionante nestingherite. Rosul si verdele sunt culorile cele mai raspandite, alaturi de alb, albastru, iar galbenul e destul de rau. Scenele sunt scrise in romana, in alfabet chirilic.
Picturile originale cu inscriptii in slavona au fost puse deasupra bucatilor textile, care au fost tencuite cu un strat de var. Picturile ulterioare, cu inscriptii in romana, au fost zugravite direct pe grinzile din lemn, care au fost si ele varuite.
Peretii interiori au fost pictati in 1754, la cererea fondatorului Pan Vasili Samplontai din Sapanta. Pe chenarul portretului sau, este o inscriptie, care spune “Intru iertarea pacatelor si pentru parintii lui morti – in anul 1754 – nobilul pan Vasili Samplontai cu sotia lui Ioana si cei sapte copii ai lui”. Portretul unui fondator al unei biserici maramuresene este foarte rar de gasit, in timp ce in multe alte parti romane, era o norma deja in jurul anului 1600. Mult mai devreme, ca in bisericile pictate din Bucovina din secolele al XV-lea si al XVI-lea, obiceiul era de a picta domnitorul ca donator al bisericii, si nu neaparat ca fondator al bisericii.

DATE CONTACT:
Bogdan Voda, Maramures, Romania