CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Biserica de lemn Glod





         

 

SCURT ISTORIC:
Situat pe un hotar mai vechi, Glodul nu poate data decât de la sfârşitul veacului al XIV-lea. În centrul localităţii se înalţă biserica de lemn „Sfântul Nicolae”, construită probabil în prima jumătate a secolului XVIII, împodobită cu picturi lucrate, în anul 1829, de însuşi parohul satului, Tivadar Vasile, al cărui autoportret se păstrează în interiorul altarului.

DESCRIERE:
Lăcaşul are hramul „Sfântul Nicolae” şi figurează pe lista monumentelor istorice.
Adăposteşte icoane pe lemn extrem de valoroase, din veacurile XVII şi XVIII, mobilier, cărţi, cruci de mână, icoane pe sticlă şi alte valori patrimoniale. Din nefericire, la una din ultimele restaurări, interiorul lăcaşului a fost zugrăvit în alb, acoperind din neatenţie marginea iconostasului foarte frumos lucrat, iar în pridvor s-a procedat aidoma, cu o singură concesie datorată urmelor (atât de rar întâlnite) de frescă exterioară, care au fost ocolite aproximativ de bidineaua cu var. Biserica a fost recent renovată şi se menţine într-o stare destul de bună şi prin strădaniile preotului paroh Iusco Marius.

DATE CONTACT:
Glod, Com Stramtura, Maramures, Romania

 

 


Recomanda si prietenilor Distribuie pe facebook