CAZARI TURISTICE

OBIECTIVE TURISTICE

INFO UTILE

Transport



Biserica de lemn din Valeni





            

 

 
 
 
 

SCURT ISTORIC:
Conform datarilor dendocronolgice, biserica a fost ridicata la inceputul secolului al XVI-lea si datele istorice o localizeaza in Cuhea (pe locul unei vechi biserici ctitorita de catre familia voievodului Bogdan si ridicata intre anii 1330-1340). In Valeni biserica a fost adusa la sfarsitul secolului al XVII-lea dupa cercetarile arhitectului Babos Alexandru, iar dupa Sematismul din 1900 biserica s-a ridicat in anul 1787 si a fost asezata intr-un loc nou. Traditia ne spune ca la aducerea ei un rol important l-a avut un preot originar din Cuhea. In Valeni a slujit ca biserica parohiala pana in anul 1947 cand a fost demolata.
Biserica avea 14 metri lungime si 5 latime, era inzestrata cu pictura murala si icoane vechi lucrate in tempera pe lemn, deosebit de valoroase, care astazi se gasesc la muzeul Maramuresului din Sighet; intre acestea se pastreaza si o icoana din secolul XIV. Pentru constructia bisericii s-au folosit barne de stejar cu un diametru variabil intre 34-54 cm si o lungime aproximativa de 11 m. Barnele din pereti au fost cioplite cu o grosime de 11-15 cm si o inaltime de 30-40 cm. Fetele lemnelor sunt finisate neted cu barda pe toate cele patru parti.
Planul bisericii era dreptunghiular, cu altarul in hexagon, interiorul fiind impartit egal intre barbati si femei, avea toate cele necesare cultului si putea primi 250 de credinciosi. Batranii isi amintesc ca la femei pe jos erau podele, iar barbatii stateau pe piatra. Acoperisul din sindrila era in doua ape cu doua stresini, iar turnul impodobit cu scanduri, cu varfurile crestate atarnand in jos. La inceputul secolului XX s-a adaugat un pridvor. Ulterior biserica a fost sacrificata in favoarea construirii noii biserici de piatra pe care valenarii au hotarat sa o ridice incepand cu anul 1934. Datorita greutatilor financiare, biserica a fost vanduta in 1944 si demolata abia in 1947, fiind evaluata in cantitatea de lemn de constructie (care valora doi boi). Nimeni nu s-a gandit la valoarea culturala si afectiva pentru atatea generatii care au pretuit-o si s-au rugat in ea.
Prima initiativa a demolarii a esuat, pentru ca din senin s-a pornit un vant puternic, iar omul care se urca pe turn s-a speriat si s-a dat jos chiar daca era platit pentru acest lucru. Cumparatorul voia sa renunte la demolarea ei cerand in schimb banii inapoi, dar pentru ca a fost refuzat si pentru a nu ramane pagubit, a demolat-o. Lemnele bisericii s-au impartit in trei. Dintr-o parte s-a construit o casa in Valeni, care a ars, trasnita intr-o furtuna; a doua parte s-a transportat in Cornesti si nu se mai stie nimic de ea, iar din a treia parte s-a construit o sura cu grajd in Calinesti (folosita pentru foarte scurt timp). Din initiativa si prin actiunea institutiilor locale (Parohia Ortodoxa, Asociatia culturala „Tiberiu Utan”, Scoala generala) aceasta a treia parte din biserica a fost readusa si ridicata in curtea parohiala, ca o reparatie istorica si morala, in anul 2005, an in care s-a resfintit biserica de zid si s-au sarbatorit 600 de ani de atestare documentara a satului Valeni. Se pastreaza din vechea biserica Sfanta Masa din altar si Sfantul Chivot (cu pictura destul de bine conservata), cativa prapori si usile imparatesti.

 

DATE CONTACT:
Valeni, comuna Calinesti, judetul Maramures, Maramures


Recomanda si prietenilor Distribuie pe facebook